În așteptarea noului sezon 2025/2026 din Liga 2 Casa Pariurilor, care va începe la start de august, vă prezentăm o radiografie inedită a celor mai spectaculoase reveniri în meci din ultimul deceniu de competițe.

Spectacolul e la el acasă în Liga 2 Casa Pariurilor, un eșalon al marilor ambiții în care miza promovării sau a evitării retrogradării a produs constant partide memorabile cu răsturnări de scor neașteptate ce au bucurat tribunele.

Dar cum arată un top al celor mai grozave reveniri pe tabelă din ultimul deceniu, așadar pe intervalul sezoanelor 2015/2016-2024/2025?

Iată primele cinci meciuri cu un scenariu neverosimil, ordonate în funcție de diferența de goluri de la care s-a revenit și, în cazul unei diferențe identice, funcție de numărul de minute în care s-a produs revenirea!

Locul 3: Come-back semnat Adrian Niță 

În play-out-ul ediției 2021/2022, un Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Unirea Constanța era 3-1 în minutul 69. Gorjenii au deschis scorul din minutul 5, au fost egalați în minutul 8, însă în minutele 27 și 69 au fixat un avantaj ce părea destul de sigur suficient pentru victorie. În fond, mai erau doar 21 de minute plus prelungiri de jucat.

Doar că Adrian Niță, ofensivul Unirii care produsese și penalty-ul pentru primul gol al acestei echipe, și-a intrat în rol! În minutele 80 și 87, așadar pe un interval de doar 7 minute, a înscris de două ori pentru o remiză smulsă spectaculos.

Locul 2: Fulger cu două „bătăi” în doar cinci minute

În sezonul 2016/2017, tot de la două goluri a revenit și Academica Clinceni pe teren propriu în fața Forestei Suceava. Doar că, de data asta, come-back-ul s-a scris pe un interval de doar 5 minute! Și în ce fel!

Moldovenii au condus în deplasare din minutul 7, au fost egalați, dar s-au desprins ulterior destul de consistent, intrând încă de la pauză cu 3-1 pe tabelă. La reluare, nimic nu anunța revenirea Academicii. Cu atât mai mult cu cât minutele treceau fără concretețe în atacul ei.

Însă Florin Ștefan, fundaș internațional ulterior, a marcat în minutul 88. Și, în prelungiri, Marius Coman, astăzi coechipier cu Ștefan la Sepsi, a punctat după un corner! Era minutul 93 când s-a făcut 3-3, deși puțini mai credeau în așa ceva!

Locul 1: Singura revenire de la trei goluri în ultimul deceniu

Recordul deceniului vine din sezonul 2017/2018 și vorbim de singura partidă pe acest interval de timp în care revenirea s-a produs de la trei goluri diferență!

A fost un Pandurii Tg. Jiu – Dacia Unirea Brăila jucat pe final de noiembrie, în care Alexandru Pop, atacant ajuns ulterior chiar și pe la Dinamo, a deschis scorul pentru oaspeți în prelungirile primei reprize. Tot el a revenit pe tabelă, și chiar de două ori, la reluare! Un hattrick fixat în minutele 49 și 70 pentru ceea ce părea un meci de colecție, indiscutabil! Atât pentru Pop, cât și pentru Dacia Unirea Brăila.

Totuși… Bogdan Dănăricu a înscris la două minute distanță ceea ce părea a fi doar golul de onoare al gorjenilor. Peste alte două minute, Alexandru Vasilescu a redus ecartul la un singur gol diferență. Iar peste alte patru minute, Dănăricu a revenit: 3-3, uluitor! În doar 6 minute, pe axa 72-74-78!